Mark Zuckerberg se mândrește cu realizările Oculus

de: Alexandru Puiu
14 02. 2017

În încercarea de a atrage atenția asupra proiectelor din laboratoarele Oculus, Mark Zuckerberg a făcut o deplasare la sediul companiei din Redmond, Washington.

Domeniul realității virtuale, deși sună foarte bine în teorie, nu mai reușește să genereze interes la scară largă. Vânzările de kituri VR s-au plafonat, iar prețul foarte mare pentru PC-uri compatibile nu facilitează nici pe departe achizițiile. Din acest motiv, Mark Zuckerberg s-a implict personal în promovarea proiectelor Oculus.

În contextul în care Oculus este cel mai mare producător de echipamente VR, iar Zuckerberg deține respectiva companie, efortul său este unul destul de previzibil. În acest context, printr-o postare pe Facebook de acum câteva zile, CEO-ul Facebook a detaliat mai multe proiecte la care lucrează inginerii din cadrul centrului de cercetare Oculus Research. Unele dintre ele nu vor ajunge prea curând la utilizatori, dar altele par destul de apropiate de a deveni produse de serie.

Foarte interesante sunt o serie de mănuși pe care Mark Zuckerberg le poartă în imaginea de mai sus. Print câteva trackere integrate în mănuși și câteva camere de captură a mișcării foarte performante, ,,poți să-ți aduci mâine în realitate virtuală și augmentată”. Această soluție poate elimina una dintre marile probleme ale kiturilor VR din comerț, inabilitatea de a putea interacționa natural cu obiectele din realitate virtuală. ,,Purtând acele mănuși, poți desena, poți tasta pe o tastatură virtuală sau poți arunca pânze de păianjen ca Spider Man.

Conform analizei celor de la TechCrunch, mănușile par să fie echipate cu trackere scanate de camere OptiTrack Prime 17W. Acestea din urmă costă 3500 de dolari. Pentru ca o soluție similară să ajungă în mâinile utilizatorilor obișnuiți, cei de la Oculus ar trebui să producă propriile camere mult mai ieftine cu o funcționalitate similară. Printre altele, echipa Oculus se mai ocupă de ,,optică avansată, urmărire a ochilor, realitate mixtă AR / VR și noi metode de urmărire a corpului uman.” De asemenea, scopul declarat al laboratorului de VR Oculus este de a micșora echipamentele tehnologice folosite.